CHIRURGIE SI IMPLANTOLOGIE
Implantologia este una dintre cele mai importante si complexe proceduri de restaurare dentara. Cu ajutorul tehnologiei, suntem capabili sa efectuam reabilitari ale dintilor pierduti, asigurand pacientului o viata fara compromisuri, atat din punct de vedere estetic, cat si functional.
Folosim materiale de cea mai inalta calitate, iar chirurgia ghidata ne ajuta sa trasam profilul digital al danturii pacientului, pentru a putea insera corect si minim invaziv implanturile.
Exista solutii pentru edentatie partiala sau completa, chiar si acolo unde pacientul prezinta o situatie dificila, precum parodontoza severa sau un os gingival care nu ar permite insertia de implanturi. Progresele facute in domeniul stomatologiei ne permit acum sa rezolvam orice caz, indiferent de gradul de dificultate, prin inserarea de implanturi potrivite pacientului si patologiei sale, astfel incat sa-i redam functia masticatorie, o dantura perfect functionala, care arata si se simte natural.